Traian Băsescu: „Ați văzut spectacolul hidos al reținerilor și arestărilor televizate din România măcar într-o singură altă țară din UE?”

Publicat: 10/04/2015, 12:49

Criticat pentru pozițiile sale din ultima perioadă în legătură cu activitatea DNA, fostul președinte Traian Băsescu le transmite contestatarilor săi că nu este dispus să renunțe la discursul său. În centrul preocupărilor lui Traian Băsescu se află arestarea preventivă, pe care o contestă în mod vehement.

„Nu vă faceți iluzii, voi continua să mă exprim legat de justiție. Am investit prea mult și am plătit prea scump individual și politic în cei zece ani, pentru ca astăzi să tac când este vorba de justiție. Nu mă opresc aici, cu toate strigătele nemulțumiților. Voi continua să mă exprim public, pentru că nu vreau ca, în timp, să se spună că o justiție care s-a deformat în ultimele luni prin nerespectarea drepturilor omului este ceea ce s-a construit în cei zece ani ai mandatelor mele. Rețineți, dragi nemulțumiți, eu nu sunt împotriva luptei împotriva corupției. Eu am inițiat această bătălie pentru supraviețuirea statului de drept și, în mandatele mele, s-au creat mecanismele instituționale și legale care s-o combat”, își începe fostul președinte postarea pe Facebook.

Băsescu subliază că afirmațiile sale despre justiție nu sunt rodul unei reacții la cele întâmplate unor apropiați, ci a acțiunilor justiției din ultimele luni.

„Acțiuni prin care, pas cu pas, justiția se compromite pe termen lung prin spectacole televizate umilitoare pentru suspecți și inculpați, prin lipsă de respect pentru demnitatea și libertatea oamenilor și pentru dreptul la apărare. Am mai spus-o și o repet: un stat nu poate progresa și nu este viabil fără o justiție puternică și credibilă”, scrie Traian Băsescu.

El susține că justiția nu poate fi viabilă dacă procurorii și judecătorii se află pe „aceleași baricande, fie ele și ale luptei împotriva corupției”.

„Ce șanse mai are un inculpat în fața judecătorului dacă el este pe aceeași baricadă cu procurorul? De ce nu lăsăm atunci să fie condamnat direct de procuror dacă tot „ne aflăm pe aceleași baricade”? De ce ne mai trebuie judecători dacă ei nu vor sau nu pot să fie aceia care să pondereze excesele procurorilor atunci cînd acestea există? La ce mai avem nevoie de judecător de drepturi și libertăți? Cred că singura instituție care poate regla lucrurile este CSM-ul”, adaugă fostul președinte.

În centrul preocupărilor lui Traian Băsescu ar sta însă drepturile fundamantele ale omului.

„Iar omul, indiferent de statut social, are dreptul la demnitate, la libertate și la apărare. Despre ce demnitate vorbim când la simpla reținere de către procuror îl obligi să defileze prin fața presei încătușat?Despre ce drept la apărare vorbim când, înainte de a fi judecat, îl întemnițezi reducându-i șansa de a se apăra și făcându-l în fața opiniei publice și cu ajutorul presei deja vinovat? Ați văzut, oricare dintre voi, dragi entuziaști ai justiției televizate, spectacolul hidos al reținerilor și arestărilor televizate din România măcar într-o singură altă țară din UE?Umilința binemeritată de infractori, fie ei și politicienii corupți, este condamnarea în instanță, dar nu condamnarea publică înainte de a fi judecați”, a fost pledoaria lui Băsescu în favoarea noului său discurs.

Traian Băsescu afirmă că pentru toate aceste idei luptă acum.

„Pentru o continuare corectă la ceea ce s-a întîmplat în justiție în ultimii 10 ani. Vă asigur că în justiție sunt încă multe de făcut și acest adevăr nu poate fi acoperit cu spectacole televizate sau cu brutalitatea încălcării drepturilor. Și nu mă voi opri”, își încheie postarea pe pagina sa de Facebook Traian Băsescu.

UTILE DE PAȘTE: DROB DE MIEL. Trei modalități simple de a găti acest preparat tradițional popular

FRIPTURĂ DE MIEL. O rețetă de Paște tradițională, ca la mama acasă, și una de la chef Florin Dumitrescu

Felicitări de Paște. Urări și mesaje de Paște. Cele mai inspirate texte și imagini pe care să le trimiteți cunoscuților

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...